filmeromanesti. O echipa care presteaza o munca benevola si a caror oameni isi au sediul in strainatate
 

'Padurea Spanzuratilor'!

Creat 03/30/2010 19:08:54 | Ultima modificare 03/30/2010 19:11:22
"Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa, Paris
Revista Politia Capitalei (International Police Association Journal) si
Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (United Nations)

Corespondenta de la Tokyo (Kosuge Prison) si Geneva
(Al 4-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea)

Aduc multumirile mele si pe aceasta cale lui : Arnaud Michel, Yves Cohen, Jean François Colbert, Xavier Rocher (Franta), Mahmoud Taib, Ben Said (Iran), Igor Serpovici (Rusia), « Samuraiul Negru » de la Comisariatul Central Regional al Crimelor de Sange din Osaka-Kobe, Maiko Tagusari, Hideki Jahawa, Hotikawa Mazuro (Japonia), precum si lui Martin Schwarzberger, Carl Ludberg si Joe Barcker (SUA).

Japonia(1), a doua mare putere economica mondiala, in care 81,5% din populatie este favorabila pedepsei cu moartea, cu exceptia SUA, este singura tara membra a G8(2) care mentine ca pedeapsa suprema in codul sau de procedura penala, Pedeapsa Capitala !
Pe care o si aplica sistematic, « constincios », cu « simt de raspundere » !
Comparativ, in Franta anului 1981, cand François Mitterrand este ales Presedinte, iar abolitionistul si aparatorul benevol ai zecilor de condamnati la moarte care asteptau sa fie ghilotinati, Robert Badinter, Ministrul Justitiei, abroga Pedeapsa Capitala, 63% din populatie milita pentru mentinerea acestei sanctiuni de catre legislator !
Din 2006, in aceasta imensa « padure » a spanzuratilor care este Japonia, 67 de condamnati la moarte au fost executati fara ca ei sa fi cunoscut data exacta a acestui eveniment « isoric »!
Alti 102 condamnati la Pedeapsa Capitala asteapta in « culoarele mortii » pentru a fi spanzurati!
Printre ei, si 21 de detinuti, care asteapta de peste zece ani (intre 10 si 14 ani) acest moment « solemn » aproape de « extaz » (dupa cum afirma unul dintre ei, ironic!), care nici ei nu cunosc si nici nu vor cunoaste vreodata data exacta a executiei lor!
In cursul anului 2009, in Japonia, 14 detinuti au fost executati prin spanzuratoare, iar din 1979, numai 4 condamnati la Pedeapsa Capitala au fost eliberati, considerati ca victime ale unor grave erori judiciare.
In alte 7 cazuri, Pedeapsa Capitala a fost comutata in recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata) cu munca silnica !
Incercand sa fortez portile misterioase ale acestui « labirint », al acestei imense paduri ai spanzuratilor, impenetrabil pentru cei care traiesc « cu frica lui Dumnezeu », am cunoscut detinuti printre care unii poate au comis in viata lor erori grave sau chiar foarte grave, altii insa, sunt foarte probabil nevinovati !
Majoritatea dintre ei si-au pierdut reperele lor sociale si notiunea timpului, asteptandu-si in fiecare dimineata calaii care sa puna capat acelei torturi psihice si presiuni psihologice la care ei sunt supusi, fara mila 24h/24h !
Care i-au dezumanizat si i-au transformat in « fiare salbatice », in acele lungi “coloare ale mortii” care pentru observatorul de rand ai societatii noastre expansioniste de consum, conform unor principii si reguli necunoscute lor, se contracta in spatiu si timp!
Acesti « mutilati » psihic, « epave » umane, debusolati in aceasta lume muritoare, oricum ar fi fost ei in trecut, nu merita sa moara !
Si in niciun caz, folosind metode barbare, in chinuri groaznice, inumane, umilitoare, care depasesc puterea noastra de intelegere.

PREAMBUL

La ineputul secolului, conform onor documente Amnesty International pe care le-am putut consulta, preciza intr-un raport al sau ca inca 90 de tari in lume sunt neabolitioniste, ceea ce reprezinta inca un procent foarte ridicat ! (cca 46% din totalitatea tarilor lumii).

Din restul de 105 « identificate », 68 au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate tipurile de crime, 14 o mentineau pentru crime exceptionale (crime de razboi, genocid) si 23 erau « practic » abolitioniste, adica, desi in codurile lor de procedura penala pedeapsa cu moartea era mentinuta, ele n-au practicat executii in ultimii 10 ani!

In SUA (America), prima mare putere economica si politico-militara din lume, « Jandarmii lumii », considerat cel mai democratic stat (de catre unii!), dupa suspendarea Pedepsei Capitale in 1972, ea a fost reintrodusa in 1976 de catre Curtea Suprema de Justitie, dand « mana libera » statelor membre pentru aplicarea sau neaplicarea ei !

La nivel federal ea a fost reinstaurata definitiv de catre Guvernul Americian in 1988.

Astfel, daca cu cinci ani in urma numai 12 state au suprimat pedeapsa cu moartea, cele cu criminalitate ”relativ” redusa printre care: Alaska, Dakota de Nord, Hawai, Iowa, Maine, etc, iar altele 38 au restabilit-o dupa 1976, unde criminalitatea avea “cote” ridicate, cum ar fi : New York, New Jersey, Alabama, Arizona, Colorado, Nevada, Florida Georgia, Ohio, Missouri, Mississippi, Illinois, Oklahoma, Pensylvania, Montana, Texas, California, Virginia, etc., astazi numarul statelor care au abolit Pedeapsa Capitala este de 19, printre care pe langa teritoriile Hawaii, Alaska, şi Guam.

Statele care practica cele mai multe executii in SUA sint : Texas (255), Virginia (91), Florida (5, Missouri (56), etc.

Din 1977, (cind a avut loc ultima executie in Franta!) legislatorul american a executat 739 de persoane, dintre care peste jumatate in ultimii 5 ani, utilizind una din sinistrele si macabrele sale mijloace de trecere in “nefiinta” : Injectia letala, Scaunul electric, Camera de gazare, etc.

Prin coincidenta, in Japonia (Asia), a doua mare economie mondiala, un adevarat « focar » al civilizatiei, stiintei si tehnologiei de varf, Pedeapsa Capitala ca si in SUA, este considerata, un fel de « religie » nationala !

Un adevarat « sport national »pe care Guvernul federal il practica fara niciun fel de remuscari, fara nicun fel de regret, cu o seninatate si o luciditate, demne de « invidiat », utilizand insa o metoda « ceva » mai primitiva si barbara ca in SUA : spanzuratoarea!

Indiferent daca cel care trebuie sa moara este sau nu vinovat cu adevarat !

Este suficient ca o sentinta sa fie pronuntata in acest sens, pentru ca ulterior, nimeni sa nu-si mai puna intrebari : nici Politia, care a pregatit dosarul si nici Justitia care a pronuntat verdictul!

Si nici macar cel condamnat la moarte !

APROFUNDAREA DOSARULUI

Intre SUA si Japonia exista insa mari deosebiri (chiar fundamentale), in ceea ce priveste modul in care « crima » legalizata de catre jurisdictie este dusa la un « bun sfarsit ».

Daca in SUA, cel condamnat la moarte, incarcerat in celule umilitoare, insalubre, degradante moral, priveste colegii sai de « breasla » din spatele unor grilaje care ne amintesc de custile din parcurile (gradinile) zoologice in care sunt « stocate » fiarele salbatice si, « trage » de timp pentru a fi eventual gratiat sau in cazul cel mai rau, rejudecat, si din nou condamnat, dar, la inchisoare pe viata, in Japonia, celulele inchisorilor sunt cu adevarat decente si foarte umane, cu un confort sporit!

Cei care asteapta prin « culoarele mortii » pentru a ajunge in « infern » si sa-si « prelungeasca prin continuitate » viata sub comanda « Diavolului », traiesc in adevarate camere comparabile cu cele de hotel, impecabile, curate si complet echipate cu toate cele necesare pentru a putea duce un trai civilizat (pana la spanzuratoare!), cu adevarat, de invidiat si, in special de catre cei care sunt liberi, insa au o situatie materiala relativ modesta!

Ele au in general 7,50-8,30m2 (3,75-4,15m x 2m), sunt individuale si sunt echipate si cu « mobilier » de hotel : rafturi pentru carti, comoda pentru imbracaminte si lucruri personale, TV, « birou » (rabatabil !) cu « fotoliu » confortabil pentru studiu, chiuveta, toaleta si o saltea confortabila, avand ca principal scop minimizarea cosmarului pe care prizonierul il traieste in viata sa de zi cu zi!

Ferestrele cu barouri (predominante inca si in centrele penitenciare europene!) sunt inlocuite cu geamuri fumurii (pentru ca detinutii sa nu-si poata vedea vecinii !), securizate, impenetrabile, pentru ca justitia japoneza considera un tabu zilele numarate ai celor care asteapa sa treaca in nefiinta cu streangul de gat, cu toate ca intre 1989-1993 ideile abolitioniste au luat din ce in ce mai multa amploare in aceasta tara, datorita Ministrului de Juistitie, care refuza datotita convingerilor sale budiste delivrarea autorizatiilor de executie.

Apoi, daca in inchisorile din SUA, predomina violenta, revoltele, asasinatele sub diverse forme si chiar traficul de stupefiante, prizonierii putand duce la randul lor o viata relativ « mondena » (filme, jocuri de societate, sport, etc.), in inchisorile japoneze, prizonierul este inchis si izolat 24h/24h !

Si indiferent de varsta, zilnic toti (tineri sau batrani !) efectueaza un mars militar !

Cei care gresesc sunt sanctionati si penalizati cu deducerea unei parti din salariile lor si asa destul de “anemice”!

In cursul zilei, ei nu numai ca nu-si pot vedea codetinutii lor din cauza geamurilor fumurii dae ei nu se pot aseza nici macar pe salteaua din incapere, care in nici un caz nu este « Relaxa » si nici se intinde pe podea decat seara!

Permanent, ei trebuie sa stea asezati intr-un colt al celulei (cu o libertate de deplasare extrem de limitata !) pentru a fi vizibili in orice moment de catre gardieni.

Astfel, izolarea lui este maxima.

Intocmai, pentru ca « cel condamnat la moarte sa aiba posibilitatea sufleteasca de a se impaca cu el insusi si sa-si poata dobandi o pace interioara, acceptandu-si soarta » !

Faptul ca ei nu cunosc data exacta a executiei lor, conform Administratiei Penitenciarelor nipone, ar contribui la evitarea sinuciderilor in masa, cum este cazul in Franta ! (a se vedea si articolul autorului « Evadare in infern »)

Spre deosebire de condamnatii la moarte americani, care au dreptul la vizite stricte, supravegheate si foarte limitate, omologii lor niponi, au dreptul la vizite « practic » nelimitate ca numar (adevarat, numai patru persoane, din partea familiei sau prieteni, cu o durata nu mai mare de jumatate de ora si in prezenta unui gardian).

Pentru cei care insa au fost abandonati de catre familie si prieteni, modelul japonez este un adevarat cosmar, un calvar, care nu rareori conduce la grave tulburari psihice, la scizofrenie, la paranoia, la dementa !

Cu atat mai mult, cu cat zeci de detinuti japonezi traiesc acest infern, timp de ani sau chiar zeci de ani, inainte de a fi spanzurati !

Insa, niciodata, niciunul dintrei prizonierii niponi, dintre cei condamnati la Pedeapsa Capitala, nu a fost gratiat datorita gravelor tulburari mentale de care suferea !

In Japonia, odata condamnat la moarte, fie ca este vorba de un tanar, sau de un batran, de un sanatos din punct de vedere fizic si mental, fie ca este vorba de un dezechilibrat psihic si suferind, fara nicio discriminare, fara nicio mila, sunt toti spanzurati !

Cu toate ca rata de criminalitate japoneza este relativ mult scazuta in raport cu cea din celelate mari puteri economice, chiar daca ea a trecut in ultimii 20 de ani de la 36 la 63 pentru fiecare 100.000 de persoane (fata de doua dintre cele mai democratice tari, Franta, unde procentul este de cca 10 ori mai mare : 630 de detinuti la fiecare 100.000 de locuitori, respectiv, in SUA : 720, cu o pupulatie penala de peste 2,3 milioane) !

Conform unor documente de la FIDH (Federatia Internationala a Drepturilor Omului), se pare ca mentalitatea japonezilor privind pedeapsa cu moartea (« ochi pentru ochi, dinte pentru dinte »!) a amai evoluat in ultimul deceniu !

« Legea Talion » nu-si mai gaseste « sprijin » la tineret decat intr-un procent de 65-70%, si numai intr-un procent de 45-50% printre studenti !

Nici modul de viata ai prizonierilor niponi nu se compara cu cel al americanilor !

Detinutul japonez este supus, extrem de disciplinat si nu raspunde decat daca este intrebat.

Lui i se asigura o hrana zilnica suficienta in calorii pentru a supravietui in conditii umane « decente » si sa poata faca fata unor activitati lucrative care sunt « consumatoare » de energie (in ateliere de tamplarie, de croitorie, de incaltaminte, etc., sau cum ar fi asamblarea de casute din lemn, etc.), considerat de catre administratia penitenciara primul pas catre o eventuala, posibila, reinsertiune in societate, in cazul in care Pedeapsa Capitala ar fi comutata in inchisoare pe viata, conform celor mentionate de catre Shoji Nakajima, un reprezenant oficial al Asociatiei pentru cooperare intre Industrie si Inchisorile corectionale nipone.

In schimb, daca in SUA, nu ai fost retinut de catre politisti niciodata si n-ai trecut pe la sediile lor sa dai declaratii, pari « dubios » (nu esti cu adevarat american !), in Japonia, supunerea ta unui interogatoriu de catre autoritatile politienesti sau retinerea ta de catre autoritatile judiciare este ceva deosebit de grav, rusinos si compromit serios imagineace ta in fata societatii civile.

Pentru ca daca in SUA (sau chiar si in Franta), autoritatile politienesti (locale, FBI, CIA, NSA, etc.) au puteri practic nelimitate si pot ancheta oricand pe orcine la ordinul Procurorului daca exista cea mai mica banuiala, in Japonia, acest lucru nu se intampla decat daca exista probe concludente, acablante contra suspectului.

Este si motivul pentru care in 99% de cazuri, cei retinuti (arestati) sunt inculpati, judecati si in sfrasit, condamnati, fara mila!

Si diferentele nu se oprersc aici.

In SUA, pedepsele capitale sunt pronuntate de catre un Complet de Judecata compus din 12 jurati alesi de pe listele electorale, pe cand in Japonia, de catre un Magistrat-Judecator sau o Curte compusa din trei magistrati, unul fiind presedinte (ca in Franta, intr-un proces penal corectional).

Acum are loc o noua reforma in justitie care isi propune inlocuirea magistratilor cu un Juriu Popular ca si in SUA, insa procedura pare foarte nepopulara pentru niponi !

Majoritatea populatiei (60-61%) este contra acestei reforme.

In sfarsit, daca in SUA exista o transparenta totala in ceea ce priveste condamnatul la moarte si data executiei este cunoscuta de catre prizonier si familia acestuia, in inchisorile japoneze, niciunul dintre cei condamnati la moarte si nici familiile lor nu cunosc aceasta data!

Intotdeauna, executiile au loc inainte de orele 10h00!

Detinutul afla in ultimul moment daca este sau nu executat in cursul acelei dimineti!

Iar familia acestuia, doar in zilele urmatoare!

Cum gardienii poarta saboti (sandale), iar « calaii » cizme de piele, dupa zgomotul facut de acestia din urma, cel care urmeaza sa fie executat isi da seama ca « i-a venit si lui randul », numai dupa ce in fata usii sale s-a oprit coloana celor « rai », care urmeaza sa execute sentinta!

In plus, daca in SUA, cel trimis in “iad” este executat cat de cat « omeneste », prin mijloace “moderne” (fie « ars » pe scaunul electric, fie ucis prin injectie letala, etc.), in Japonia, cel executat este intotdeauna spanzurat, un mijloc umilitor, primitiv (medieval !) de executie !

In ceea ce priveste locul in care au loc executiile, difera si ele de cele din inchisorile americane.

Incaperile au doua nivele si sunt ridourile care separa anticamera de locul executiei.

Inainte de a fi spanzurat, condamnatul la moarte poate sa aduca «un pios omagiu » (sa se roage !) la o statueta Guan-Yin, un simbol al budismului, imediat la intrare in anticamera, plasata in directia locul executiei, dupa care el este legat la ochi si incatusat.

In general, cinci « calai », lipsiti de suflet, care nu schiteaza nici un gest, nici mila, il asteapta pe cel oropsit al vietii care urmeaza sa-si lase sufletul in mainile lor, fiecare dintre ei actionand simultan o maneta legata la streangul infasurat in jurul gatului, astfel incat cel care executa « comanda » legislatorului, sa nu poate fi identificat.

Ceea ce este terifiant, orbil si inimaginabil, este ca aceasta macabra si sinistra executie dureaza, nu mai putin de 1h30, timp in care spanzuratul este torturat fizic si sufera in chinuri groaznice !

Numai la cinci minute de la decesul prizonierului (constatat de catre un medic legist care asista la monstruoasa operatiune), corpul lui este detasat de streang in subsolul camerei.

Ultimele executii « masive » au avut loc pe 10 aprilie 2008, cand patru detinuti (toti criminali, condamnati pentru omor deosebit de grav) cu varste cuprinse intre 41-64 de ani au fost executati intr-o singura zi, conform unui comunicat de presa al Ministrului Justitiei nipone, Kunio Hatoyama, in cursul lunii decembrie in inchisorile din Tokyo, Osaka si Hatoyama.

Este cel mai mare grup de prizonieri care a fost executat in Japonia, dupa ce Guvernul a reluat executiile din 1993.

Justificarea Pedepsei Capitalia in Japonia este legata mai mult de « cultura » : « Cand se ia viata cuiva, trbuie daruita alta in schimb », ca si cum moartea celui condamnat ar deveni o forma de ispasire.

Cu alte cuvinte executia inseamna ispasire !

Ne referim astfel la « seppuku », ritualul de siuncidere, o metoda cruda de a muri, cunoscut si sub numele de « hara-kiri », care insa nu este caracteristic decat numai samurailor razboinici si pe o « perioada bine determinata » !

Conform ideii lui François Sabouret, specialist in problemele socio-umane nipone, foarte raspandita de-altfel, executia vinovatului (condamnatului !) ar atenua suferinta familiilor victimelor.

Merita sa subliniem si faptul ca, Codul de Procedura Penala nipon prevede doua moduri in care poate fi executata pedeapsa privata de libertate : inschisoare fara si cu efectuarea unei munci silnice, cea care predomina in majoritatea pedepselor lungi de inchisoare, inclusiv, in cazul recluziunii criminale la perpetuitate, conform Art.12, Aliniatul 2.

Daca in 1994, 35.803 detinuti efectuau munca silnica (fortata) care au adus Administratiei Penitenciarelor peste 15,7 miliarde de yeni (cca 150 milioane de $US), in cele 70 de penitenciare japoneze, astazi peste 81.000 de detinuti condamnati la munca fortata creaza tot felul de valori, bunuri materiale, in aproape toate domeniile de activitate ale societatii civile, care aduc la « buget » peste o jumatate de miliard de $US.

Contributiile cele mai importante aduc inchisorile din Fuchu (cea mai mare din Japonia), Tokyo (Kosuge), Tochigi si Hakodate (delincventi juvenili) din nordul insului Hokkaido.

Dupa condamnare, aproape toti detinutii de sex masculin straini (in special din Europa) din estul Japoniei sunt incarcerati la Fuchu Prison (4-10-1, Harumi-cho, Fuchu-shi, Tokyo 183-0057), iar cei de sex feminin la Tochigi Prison (2484 Soja-machi, Tochigi-shi, Tochigi-ken 328-0002).

Iar in vestul Japoniei, cei de sex masculin la Osaka Prison (6-1 Tadei-cho, Sakai-shi, Osaka-fu 590-0014) Kobe Prison şi Fukuoka Prison, si cei de sex feminin la Wakayama Prison (383 Kano, Wakayama-shi 640-8507).

Detinutii pot opta la sorie intre mai multe tipuri de meniuri (vegetariene, mai mult sau mai bogate in carne, dietetice, etc.), in functie de religia si obiceiurile lor sau in functie de maladiile de care sufera.

Insa numai la inceput. In principiu !

Odata otiunea facuta este practic imposibil de modificat meniul !

Europenilor nu este exclus nici faptul ca Administratia Penitenciarelor sa le puna la dispozitie celule cu paturi in loc de saltele.

Dar nu este obligatoriu !

In primele doua saptamani, prizonierul este « studiat » si « orientat » de catre Administratia Penitenciarelor, cu ajutorul unor brosuri (majoritatea in limba engleza) care trebuie inapoiate odata cu punerea lui in libertate directiei penitenciarului, in functie de abilitatile sale intelectuale si fizice, in functie de profesiunea si pregatirea sa, intr-o anumita directie in care isi va desfasura activitatea de munca fortata.

Incadrarea in munca (fortata) inseamna 8 ore pe zi, cu trei pauze, din care una este pentru masa de pranz, iar retributia (desi existenta oficial) este relativ mica si nu acopera decat la limta nevoile personale.

Închisoarile nipone funcţionează pe baza unui sistem destul de complex de pedepse şi recompense, in functie de pedeapsa, precum si de comportamentul detinutului, la activitati (locul de munca, scoala, celula, etc.).

Un fel de combinatie « neliniara » intre « Teorema celor 4 culori » (conform careia patru culori sunt necesare dar si suficiente pentru a colora o harta, astfel incat doua tari cu aceasi culoare sa nu fie vecine) si sistemul american de grade militare.

Cei imbracati in alb sunt cei « noi », cu libertati « restranse » (destul de limitate) si au dreptul la numai doua vizite pe luna.

Odata ce costmele lor albe se « murdaresc » in « spatiu si timp » » (cu timpul, atat la propriu cat si la figurat !), ele devin verzi, rosii si albastri, iar detinutii si ei castiga niste drepturi « suplimentare » (libertati « extinse ») cum ar fi : dreptul la scrisori si vizite mai multe, etc.

Sistemul « Star and Stripes », permite obtinerea de trese albe (odata la 6 luni), pentru un comportament bun, verzi (odata la un an) si o stea galbena (odata la trei ani !).

In unele inchisori (cum este si Tochigi Prison), codurile de clasare ai detinutilor sunt reprezentate numai cu trese : aurii, vrezi si albastre !

Prizonierii care nu respecta regulamentul si se « cearta » cu legile inchisorii, isi pot pierde atat dungile (tresele) cat si stelele lor, cu alte cuvinte pot fi retrogradati, pentru a porni din nou de la zero !

Exact cum se intampla in institutiile militare sau unitati militarizate

In timpul activitatii lucrative, discutiile intre prizonieri sunt strict interzise, conform principiului nazist : « Arbeit macht frei », iar in restul timpului ele sunt destul de limitate, mai putin in pauzele, nu lungi si dese, ci scurte si rare.

In ceea ce priveste regimul de vizite, el difera de la o inchisoare la alta !

Ele nu sunt permise decat rudelor (inclusiv logodnicilor daca logodna dateaza inainte de incarcerare), avocatilor si functionarilor consulari, care au obligatia sa-si viziteze conationalii cel putin odata pe trimestru.

Si numai in prezenta gardienilor.

Regimul de scrisori este si el foarte limitat.

Prizonierul trebuie sa mentioneze in scris pe o lista numele tuturor persoanelor cu care urmeaza sa corespondeze.

Toate scrisorile sunt citite cu atentie si cenzurate fiind limitate la un numar de caractere, in functie de nivelul de educaqtie si cultura al incarceratului!

Studiul individual este in schib, destul de stimulat.

Dar intr-un anume fel !

Adica, numai, cat sa ramai in contact « cat de cat » cu « exteriorul », cu civilizatia din lumea libera.

Desi Fuchu si Tochigi Prisons au biblioteci vaste (peste 10.000 de titluri in limba engleza), numarul mare de detinuti care participa la cursuri si timpul scurt afectat lor, face dificila invatarea limbii suficient de bine, pentru a perimite lectura in aceasta limba !

Numai 15 minute sunt acordate zilnic pentru citirea ziarelor si maximum doua ore pentru vizionarea unui film, care in majoritatea cazurilor sunt japoneze si netitrate.

In schimb, evenimentele religioase sunt sistemetic organizate si detinutilor le este permis sa participe « intens » la activitatile lor, in functie sexul, de rasa si religia lor.

COMENTARIUL AUTORULUI

Patru Congrese Mondiale si alte cateva manifestari internationale au fost organizate de la inceputul secolului pentru combaterea publica a acelor idei care vor mentinerea Pedepsei Capitale in cele peste 46% de state ale lumii !

La fiecare dintre ele, obiectivul principal era de a convinge cat mai multe tari sa renunte la aceasta sanctiune in favoare recluziunii criminale la perpetuitate (inchisoare pe viata), avand in vedere faptul ca in majoritatea crimelor comise care sunt pedepsite de catre legislator cu pedeapsa cu moarte, nu exista dovezi certe, directe contra inculpatului, (in peste 80% din cazuri), deci, executand-ul (indiferent de mijloacele folosite : spanzuratoarea, injectie letala, scaunul electric, etc.), devine imposibila reabilitaera lui printr-un eventual nou proces, in cazul in care ar aparea « elemente noi » care sa implice redeschiderea dosarului.

Primul Congres contra pedepsei cu moartea a avut loc intre 21-23 iunie 2001, la Strasbourg (Franta) la initiativa ECPM(3) (« Impreuna contra Pedepsei cu Moartea »), o organizatie neguvernamentala franceza.

La acest Congres bilantul a fost urmatorul :

In 2001, dintre 195 de tari care au putut fi « supravegheate » de catre FIDH (Federatia Internationala a Drepturilor Omului), 109 au abolit Pedeapsa Capitala.

In 1999, conform unor documente ale Amnesty International, 64 de tari au pronuntat un total de 3.857 de condamnari la moarte si 1.813 condamnati au fost executati in 31 de tari !

Din alte surse fiabile (dar neoficiale, pe care nu le putem face publice!) se pare ca aceste cifre ar fi inexacte si neconcordante cu relitatea !

Cu alte cuvinte, ar fi vorba de 69 de tari, in care s-ar fi pronuntat 4.766 de condamnari la moarte si 2.136 ar fi fost executati in total in 33 de tari !

In 2000, 1.457 de prisonieri ar fi fost executati in 28 de tari, din care 1.002 in China, 85 in SUA, 75 in IRAN si 63 in Arabia Saudita.

Alte documente oficiale ale Organizatiei « Hands off Cain », indica ca in primul semestru al anului 2001 (pana la debutul Congresului), numarul executiilor a crescut considerabil, atingand cifra de 1.290, din care 1.187 in China.

In centrul dezbaterilor se afla, evident, SUA, pentru ca majoritatea abolitionistilor gandesc ca suspendarea Pedesei Capitale in aceasta tara ar fi deosebit de benefica lumii, cum pentru numeroase tari in lume, SUA reprezinta un simbol al democratiei, cea mai democratica tara din lume, un model de democratie « fara falie » !

Din pacate, acest Congres a fost unul deosebit de « european », cum nicio tara in care « masina de ucis fiinte umane in conditii legale ! » functioneaza, nu a fost prezenta.

In revansa, al doilea Congres a avut loc pe continentul american, mai aproape de SUA, intre 6-9 octombrie 2004, la Montreal, in Canada.

Intre tim, numarul tarilor in care Pedeapsa Capitala figureaza in Codul de Procedura Penala a scazut sub 90, dar in 2002, au fost totusi executati, nu mai putin de 1.529 de persoane.

Figura marcanta a marelui banditism in Franta anilor ‘70 (ucigand doi politisti pe 7 decembrie 1979 la un control de rutina : brigadierul Ruelle et agentul de ordine publica le Croux), condamnat la Pedeapsa Capitala, Philippe Maurice(4) a fost si el prezent la acest congres, recent eliberat din inchisoare ! (aflat in libertate conditionata sub control judiciar)

Gratiat de catre François Mitterrand dupa alegerile prezidentiale din 1981 (in urma aboliri pedeapsa cu moartea in Franta, prin numirea ca Ministru al Justitiei pe marele abolitionist si Profesor de Drept, Robert Badinter, aparator benevol ai zecilor de condamnati la moarte care asteptau pe « culoarul mortii » sa fie ghilotinati), pedeapsa lui este comutata la inchisoare pe viata !

Eliberat dupa 23 de ani de detentie, Philippe Maurice (desavarsind intre timp studii universitare elitiste, de varf, in domeniul istoriei medievale in inchisoare) este numit Director de Cercetare la EHESS (Scoala de Inalte Studii de Stiinte Sociale).

Considerat un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta, el devine « dovada » (fara falie !) dar si simbolul unei reiusite de reinsertiune, de exceptie, in societate !

O « proba » certa a unei posibile reintegrari ai celor condamnati la moarte in societatea civila.

Nu peste mult timp, publica o carte « De la ura la viata » (Cherche Midi, Franta), ale carei drepturi de autor doneaza integral familiilor indoliate si a carei traducere in limbna romana (in lucru) a fost acordata autorului acestui articol. (A se vedea articolul publicat anterior: « De la ura la viata ». Dreptul de a trai liber. Recenzie la cartea lui Philippe Maurice).

Pe 10 octombrie 2006 are loc la Paris sarbatorirea Zilei Mondiale contra Pedepsei cu Moartea, dupa ce pe 9 octombrie, Franta sarbatoreste 25 de ani de la abolirea Pedesei Capitale.

Cel de-al treilea Congres organizat de catre ECPM are loc tot la Paris, intre 1-3 februarie 2007, intrunind 106 personalitati din 64 de tari.

Intre timp, in 2005, desi numarul tarilor « incrimante » cu Pedeapsa Capitala a mai regresat (adevarat nesemnificativ), inca 2.148 de persoane au fost executate in si mai putine tari :22 !

Ceea ce inseamna ca numarul celor executati in tarile de pe lista neagra a mortii a crescut semnificativ!

Ca o regula « generala », printre « fruntasi » se aflau aceleasi tari : China, Iran, Arabia Saudita si Statele Unite, (doar in alta ordine !), in care au avut loc 94-95% din totalul executiilor in lume!

Insa, Amnesty International considera ca numauul celor executati in China este mult mai mare!

Si anume, intre 8000-10.000 detinuti ar fi executati annual in aceasta Republica Populara!

Pe 3 februarie, in ziua inchiderii Congresului, un vast protest a fost organizat de catre abolitionistii contra Pedepsei Capitale, la Paris, la care au participat 3100 de persoane, avand-o in frunte pe Bianca Jagger de la Consiliul Europei, fosta sotie a lui Mick Jagger (Rolling Stones).

La deschiderea Congresului, Ministrul francez al Afacerilor Externe Philippe Douste-Blazy, a transmis mesajul Presedintelui Frantei, Jacques Chirac : « abolitionista din 1981, Franta este pregatita sa lupte pentru abolirea absoluta al pedepsei capitale », ceea ce a fost confirmat si de catre Dominique de Villepin, Primul Ministru al Frantei, in discursul sau de deschidere.

Presedintele Confederatiei Helvetice, Micheline Calmy-Rey (care momentan este supusa unor atcauri si presiuni fara precedent ale guvernului francez si german privind evaziunile fiscale ale concetatenilor lor in Elvetia, a se vedea si articolele: “The Schindler’s list I & II” publicate de catre acelasi autor), a subliniat in mesajul sau ca « Dreptul la viata este un drept fundamental al umanitatii. Si daca el nu este respectat, celelalte drepturi, prin definitie, nu se pot respecta» !

Marele « mobilizator » la acest Congres a fost desigur ECPM.

S-a insistat in mod deosebit asupra executiei lui Saddam Hussein, pe 30 decembrie 2006, ea fiind considerata nedreapta si nejustificata, dar si pe condamnarea la moarte pe 19 decembrie in Lybia a celor 5 infirmiere bulgare si a unui medic palestinian pentru contaminarea cu HIV a 412 copii !

A fost analizat cu mare atentie si executia lui Angel Diaz ucis prin ijnectie letala pe 13 decembrie in Florida si agonia caruia inainte de a parasi aceasta lume ai celor vii, a creat duficultati serioase autoritatilor judiciare americane.

O lista « subtire » cu tarile care au abolit pedeapsa cu moartea intre timp a fost comunicata : Senegal (2004), Mexic (2005), Libera (2005), Filipine (2006).

Tadjikistan a suspendat aplicarea ei in 2004, iar Curtea Suprema de Justitie din Bahamas a abrogat condamnarile la moarte obligatorii in 2006.

Francesco Soberon, Presedintele APRODEH (Asociatia pentru Drepturile Omului din Peru) care de aproape un sfert de secol lupta pentru abolirea universala a pedepsei cu moartea, a fost si el printre invitati.

O atentie deosebita a fost acorda la acest Congres, Senatorului francez, Robert Badinter, parintele abolirii in 1981 a Pedepsei Capitale in Franta.

Din cele mentionate de catre domnia sa, s-ar parea ca in ultimul timp procesul abolirii Pedepsei Capitale in lume a progresat considerabil: daca numai 36 de tari au abolit-o in 1977, treizeci de ani mai tarziu, 88 dintre ele au suprimat-o, 11 nu o aplicau deja pentru crimele de drept comun si 29 nu au aplicat-o in ultimii zece ani.

In concluzie : « Pedeapsa cu moartea, ca principiu de justitie, justitia care ucide, ea va dispare mult mai devreme decat credem noi, ca de-altfel si sclavagismul si tortura », afirma Badinter, cu convingere !

In 2008, cu ocazia sarbatoririi a 60 de ani de la Declartia Drepturilor Universale ale Omului la Geneva, un caz aparte a constituit « Sayama Jiken » !

Este vorba de Kazuho Ishikawa, care dupa ce a asteptat in « culoarele mortii » ale inchisorii din Tokyo (Kosuge Prison) peste zece ani (mai exact 4114 zile), pedeapsa i-a fost comutata la inchisoare pe viata, pentru ca in sfarsit sa fie eliberat dupa treizeci de ani de munca fortata!

Omul a povestit cu detalii modul cum a supravietuit stressului psihologic in aceasta lunga asteptare a executiei sale !

El afirma ca in tot acest timp, 74 de detinuti au fost spanzurati la Kosuge Prison unde el a fost icarcerat si detinut.

Totul executiile au avut loc fara proteste, fara tipete sau hohote de plans.

Intr-o liniste totala, « surda » !

Istoria lui este bulversanta.

El a fost arestat in 1963, pe cand traia cu familia sa la Sayma (aria metropolitana a Tokyo-ului), pentru rapirea si sechestrarea unei liceene in varsta de 16 ani, ale carei parinti au primit o scrisoare (scrisa de mana !) pentru rascumpararea ei.

Celor patruzeci si doi de politisti care i-au insotit pe parintii fetei la fata locului pentru a plati rascumpararea, le-a scapat, din pacate rapitorul (motiv pentru care eleva a fost ucisa !), iar ulterior banuiala lor s-a indreptat catre fratele lui Kazuho, a carei talie si fizic corespundeau descrierilor facute de catre martorii prezenti si ei la eveniment.

Cum fratele lui mai mare nu era przent la masa de pranz, ca de obicei si, el era singurul membru al familiei care avea un venit regulat si sigur, Kazuho a cerut autoritatilor politienesti sa-l aresteze pe el in locul fratelui sau.

Desi Politia stia ce el nu era vinovat de uciderea elevei, dar un vinovat le trebuia, ei au acceptat inculparea si trimiterea lui in fata instantei judecatoresti!

Si asta in ciuda faptului ca fratele sau, ulterior, a reusit sa demonstreze ca nu putea sa fie el, pentru ca avea un alibi « in beton » la locul de munca.

Au urmat luni de totrura (printre cele mai oribile, degradante atat fizic cat si moral!) pentru ca cel inculpat sa-si recunoasca vina, ceea ce din urma el a si facut !

Fiind incult si analfabet, la sfarsit, el a fost pus sa semneze o serie de documente prin care se autodenunta si isi recunostea fapta, fara sa fi gandit nici macar o clipa ca avea sa fie condamnat la moarte pentru declaratia facuta.

S-ar parea ca totusi, sa nu fi iesit fum fara foc si, el sa fi fost preferat de catre politisti, pentru ca in cartierul lui saracacios Buraku, un grup de patru indivizi a fost retinut pentru niste furturi de etalaj (marunte, fara importanta), din care si Kazuho Ishikawa a facut si el parte.

Burakuminii intotdeauna au fost considerati o minoritate « rasiala» inferioara, in ciuda faptului ca discriminarea fata de ei a fost abolita de catre guvernul nipon.

In sfarsit, Kazuho Ishikawa, invata sa citeasca si sa scrie cu ajutorul unui gardian in trei ani de la incercerarea lui, dupa care incepe sa se manifeste ceva mai « galagios » decat ceilalti colegi de-ai lui condamnati la moarte si sa-si clame nevinovatia in scris, sa faca greva foamei pentru a fi ascultat (considerand ca s-a abuzat de el pentru ca a fost un analfabet !), ceea ce nu prea se intampla des in inchisorile nipone, comparativ cu cele americane sau franceze in care toti prizonierii, aproape fara exceptie, se considera : nevinovati si neindreptatiti!

In cele peste trei decenii de incarcerare, desi a pierdut complet notiunea timpului, el a fost permanent sprijinit de catre familia sa, dar incepand din 1974 a fost sustinut cu multa eficacitate si de catre Liga de Liberare ai celor din Buraku !

Interesante sunt « privilegiile » celor condamnati la moarte, care asteptau sa fie spanzurati : desi desteptarea era la orele 06h30, ei avea dreptul sa fie intinsi pe saltele lor pana la orele 08h00 cand se servea micul dejun ; intre orele 10h00-15h00, portile celulelor lor erau larg deschise, pentru ca ei sa poata comunica si sa poata organiza diverse activitati asociative si sportive ; pranzul era servit in « libertate » (limitata !) la orele 11h00, iar cina la orele 16h00 (care din pacate erau intotdeuna reci !) cand detinutii din nou erau inchis in celulele lor ; stingerea avea loc la orele 21h00, dar ei putea ramane cu luminile aprinsa pana la orele 22h00 !

Desi nu aveau televizor in celula, avea dreptul la un film pe luna.

Invatand carte, Kazuho Ishikawa, inca din inchisoare si-a descoperit vocatia de poet si daca la inceput scria poezii tip « tanka » (35 de silabe pe 5 randuri, fara rima), ulterior a abordat o serie de teme in mii de poezii, care au si aparut intr-un volum de versuri in « exterior », de existenta caruia el nu avea nici cea mai vaga idee inainte de eliberarea lui !

Lui Kazuho i-au fost necesari peste zece ani de asteptare in « culoarele mortii » pana cand a reusit sa treaca in fata Curtii de Apel, care sa-i comute condamnarea la moarte prin spanzuratoare, la inchisoare pe viata !

Sentinta pronuntata insa de catre Curte a fost o mare surpriza, atat pentru el si familia lui cat si pentru colegii lui detinuti, respectiv, gardienii inchisorii (care i-au inapoiat chiar si efectele sale personale), pentru ca absolut toata lumea din jurul lui, atat cei « rai », cat si cei « buni » erau convinsi ca el va fi gratiat, deci eliberat !

Vor trece inca peste doua decenii (timp in care isi va pierde si parintii) pana cand el va fi eliberat (si numai conditionat, sub control judiciar !), in 1994, datorita presiunii efectuate de catre cei care il sustineau, precum si datorita faptului ca stanga « soseste » la putere !

Poate fi facuta si o « paralela » intre Kazuho Ishikawa, Philippe Maurice si un alt detinut de « cursa lunga », celebru, Lucien Léger, cel mai vechi detinut din Europa (A se vedea si articolul autorului aparut anterior : «Eliberarea celui mai vechi detinut din Europa !») care merita toata atentia!

Ishikawa si Léger au fost condamnati amandoi pentru aceasi crima (rapirea si uciderea unui minor in aceasi perioada), in 1964 !

In conditii « normale » (specifice mentalitatii epocii !), Léger ar fi trebuit sa fie condamnat si el la moarte si ghilotinat, insa, avand noroc, este condamnat « numai » la inchisoare pe viata !

O pedeapsa pe care a asumat-o, in ciuda faptului ca isi sustinea nevinovatia, ca de-altfel si Ishikawa.

Spre deosebire de el insa, Léger petrece 41 de ani in spatele gratiilor, adica un deceniu mai mult !

In sfarsit, spre deosebire de Léger, pentru care inca de la inceput « zarurile sunt aruncate », pentru Ishikawa, primul deceniu este degradant moral si psihic, asteptand in fiecare zi sa fie spanzurat !

Paralela cu Philippe Maurice este si ea interesanta !

Desi sunt amandoi condamnati la moarte, Philippe Maurice, pentru uciderea a doi politisti, Ishikawa pentru rapirea si uciderea unui minor, fiecaruia i se cumuta pedeapsa cu moartea la inchisoarea pe viata, pentru ca vine la putere stanga....!

Philippe Maurice, care isi recunoaste vina, ramane inchis insa un deceniu mai putin in Franta, decat Ishikawa in Japonia, care si el desi la inceput isi recunoaste vina, ulterior se retracteaza, afirmand ca s-a abuzat de el pentru ca era analfabet cand evenimentu a avut loc.

Toti trei au si un punct comun “forte”!

Studiaza intens in inchisoare, fiecare in felul lui!

Kazuho Ishikawa invata sa scrie si sa citeasca si devine poet.

Lucien Léger obtine o diploma licenta in drept si devine jurist consult, iar Philippe Maurice, o diploma de licenta si ulterior un doctorat in istorie medievala, devenind cercetator stiintific, iar ceva mai tarziu, un reputat om de stiinta.

Toti trei reusesc, dupa eliberarea lor din inchisoare, o reinsertiune de exceptie in societatea civila, fara falie."

In lucrarea mea, la acest al 4-lea Congres contra pedepsei cu moartea, avand ca referinta articolele mele aparute anterior : « Evadare in infern ! » si « Revizuirea condamnarilor in Procedura Juridica Penala Criminala », am incercat sa fac o paralela intre presiunea psihologica care apasa, pe de o parte, asupra criminalilor japonezi condamnati la Pedeapsa Capitala si care asteapta in “culoarele mortii” ale inchisorilor nipone sa fie spanzurati, respectiv, ai detinutilor (prevenitilor) francezi, care in procedura juridica penala criminala sunt arestati preventiv (provizoriu) si incarcerati in cartierele de inalta (maxima) securitate ale marilor centre penitenciare franceze pana la terminarea anchetei (efectuata de catre un Judecator de Instructie cu echipa sa de investigatori) si trimiterea lor in fata instantelor judecatoresti cu Juriul Popular (Curtea cu Jurati).
Daca in primul caz, criminalul japonez, epuizand toate drepturile sale juridice de apel, urmeaza sa fie executat in urma unei hotarari judecatoresti ramase definitive, in al doilea caz, criminalul francez, presupus « nevinovat » este anchetat pentru a fi inculpat sau disculpat, dupa caz !
Aparent, nu exista asemanari intre cele doua forme de « asteptare » in centrele private (japoneze si franceze) de libertate, insa, datorita sistemului judiciar « inchizitorial » francez, presiunea psihologica la care este supus prevenitul francez in timpul detentiei sale provizorii nu este departe de cea la care sunt supusi condamnatii la moarte japonezi.
In medie, un condamnat la moarte japonez, chiar daca el nu cunoaste data exacta a executiei sale, in urma investigatiilor noastre, reiese ca va fi spanzurat in primii ani (4-5 ani) de la condamnarea sa la moarte ramasa definitiva, intr-un procent de peste 90% si mai rar dupa 5 ani !
Un detinut francez in arest preventiv, intr-o procedura penala criminala, de la inceput are mandatul de arestare pentru un an, care poate fi prelungit automat de catre Judecatorul de Instructie, daca situatia o impune, cu inca un an, iar ulterior, cu atat timp cat considera el ca este necesar pentru ca inculpatul sa-si recunoasca vina si adevarul sa fie cunoscut !
Astfel, in principiu, o acheta criminala de anvergura care ar fi pedepsita cu Pedeapsa Capitala in Franta dureaza in medie intre 4-5 ani, timp in care detinutul este izolat de familie, de prieteni, de societate, fara sa stie ce se va intampla cu soarta lui, cum avocatul sau nu poate participa la ancheta Judecatorului de Instructie (ci eventual sa consulte dosarul clientului sau) destul de : « pe scurt » !
Este si motivul pentru ca Franta este printre primele tari in lume in care numarul sinuciderilor este atat de mare in inchisori !
Intr-un mediu carceral in care domneste teroarea psihologica si inculpatul este izolat fizic si psihic de exterior, de toti cei care l-au inconjurat, pierderea reperelor sale sociale, demoralizarea si depresia nervoasa sunt inevitabile.
Ceea ce in cazul detinutilor « slabi de inger » (fragili din punct de vedere psihic) au ca efect sinuciderea, « evadarea » lor in infern !

COMENTARIUL AUTORULUI (Continuare)

Organizata tot de catre ECPM (Director, Raphaël Chenuil Hazan), cel de-al patrulea Congres contra Pedepsei Capitale (pedepsei cu moartea) s-a desfasurat luna trecuta in perioada 24-26 februarie 2010 la Geneva, in Elvetia.

Franta a fost din nou reprezentata de catre Robert Badinter, precum si de catre François Zimeray, Ambasador insarcinat cu Drepturile Omului.

Conform celor prezentate de catre Profesorul Badinter, 95 de tari in lume ar fi abolit pana in prezent pedeapsa cu moartea si un numar considerabil crescand de tari nu o mai aplica decat in cazuri deosebit de grave (terorism, atentate, cu numar mare de victime, crime abominabile in serii, etc.)

Dupa discursul de deschidere de catre de Sergei Ordzhonikidze, Directorul general al Oficiului Natiunilor Unite de la Geneva, José Luis Rodriguez Zapatero, Seful guvernului spaniol si Presedintele in exercitiu a UE a mentionat in discursul sau ca el este gata sa negocieze cu tarile care inca aplica Pedeapsa Capitala pentru ca aceasta sa fie universal abolita in anul 2015, fara insa sa fi precizat modul in care UE si-a propus sa duca la bun sfarsit planul ei, in ceea ce priveste marii « adepti » ai pedepsei cu moartea : China, SUA, Japonia si Iran.

A intervenit in favoarea abolirii absolute a Pedepsei Capitale si D-na Micheline Calmy-Rey, Consilierul federal elvetian, precum si Shirin Ebadi, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, precum si Sr Helen Prejean, figura abolitionista americaina de renume.

O problema care a mai fost ridicata si in 2007, atat de catre reprezentantii francezi cat si de catre Laura Mirachian, Ambasadorul Italiei la ONU, a fost abolirea absoluta a Padepsei Capitale de catre ONU !

In 2007 aceasta propunere a fost sprijinita de catre 104 state, 54 au votat contra si 29 s-au abtinut !

Ea va fi dezbatuta din nou de catre Adunarea Generala a ONU in toamna acestui an, 2010.

Executiilor din Japonia, dupa China, Statele Unite si Rusia au atras din nou atentia participantilor.

Conform Amnesty International (reprezentat si de catre fostul Presedinte, Francis Perrin), 139 de tari ar fi abolit pedeapsa cu moartea, iar 58 ar continua inca executiile.

In 25 de tari, 2.390 de detinuti ar fi fost executati in 2008 (ultimele cifre disponibile) si 8.864 au fost condamnati la Pedeapsa Capitala in 52 de state.

China (1.718), Iran (346), Arabia Saudita (102) si SUA (37, majoritatea in Texas) si Pakistan (36) ar fi executat 93% dintre cei condamnati la moarte in lume.

Europa este singurul continent pe care Pedeapsa Capitala nu se aplica, cu exceptia Bielorusiei, unde in 2008, patru executii au avut loc si un alt condamnat la moarte asteapta sa fie executat.

In principiu, executiile din totalul lor sunt concentrate in tarile asiatice (peste 76%) si in SUA.

In China numarul 1.718 de personae executate in 2008 este mult inferioara realitatii, care corespunde mai multor mii de executii.

Insa, din lipsa de transparenta, adevarul istoric legat de aceasta tema nu poate fi cunoscut!

In SUA (unde 3.300 de detinuti asteapta sa fie executati), statul Texas ridica cele mai mari probleme in ceea ce priveste abolirea pedepsei cu moartea.

Dupa restabilirea Pedepsei Capitale in 1976 in SUA, 1.200 de executii au avut loc pe teritoriul American, din care 450 in Texas.

Conform altor documente oficiale, reprezentantii FIDH (Federatia Internationala a Drepturilor Omului), au afirmat ca intre 1993-2000, 39 de executii (prin spanzuratoare) au fost anuntate in Japoonia!

In 2001, inca 53 de detinuti asteptau in « culoarele mortii » pentru a fi executati, iar astazi numarul lor este de 60 !

Un numar de 1.098 de persoane ar fi condamnati la inchisoare pe viata !

Din cele relatate de catre noi in acest articol mai sus, cifrele noastre nu concorda in totalitate cu acestea si consideram ca ele nu au decat un rol orientativ !

Niponii insa se apara si considera complet stupid comparatia intre Japonia si China in care au loc mii de executii pe an (Yuichi Kaido, avocat si Mizuho Fukushima, sotia sa, Secretar general al Partidului Social Democrat, PS nipon) nu insa fara a ataca si critica regimul de viata ai celor condamnati la moarte si modul in care ei sunt executati (prin spanzuratoare si fara a cunoaste data executiei).

Iata si cateva exemple, pe care le putem face publice : Teruo Ono, 62 an, si Kazuo Sagawa, 48 an, sunt spanzurati pe 16 decembrie 2001, primul la Fukuoka Prison pentru violul si uciderea unei femei in septembrie 1977, iar celalat la Tokyo (Kosuge Prison) pentru uciderea a doua persoane in 1981.

Scriitorul Nirio Nagayama este executat in 1997 la peste trei decenii de la condamnarea lui la Pedeapsa Capitala prin spanzuratoare !

Totusi, in cazul crimelor oribile cum ar fi cazul lui Masumi Hayashi, condamnat la Pedeapsa Capitala in 1998 pentru moartea a patru persoane si intoxicarea a altor 33 cu arsenic sau in cazul atentatului cu gaz in metroul din Tokyo in 1995 de catre secta Aum (al carei guru Shoko Asahara, precum si majoritatea celor arestati au fost condamnati la moarte), raman favorabili pedepsei cu moartea!

Merita sa mentionam aici ca pozitia justitiei nipone este aceasi si fata de crimele oribile chiar daca este vorba de minori.

Ca exemplu, ne putem referi la cazul unui tanar Z.Y, care pe 2 iulie 1996, in varsta de 23 de ani este condamnat la moarte pentru uciderea in 1992 (pe cand era minor !), a patru membrii al unei famili cu ocazia unui jaf armat !

Abdou Diouf (fost Presedinte al Senegalului), Secretarul General al Francofoniei a fost si el invitat si a descris in fata celor 1.687 de delegati (din 100 de tari), etapele care au fost parcurse in tara sa pentru abolirea Pedepsei Capitale in 2004.

A adaugat si faptul ca : « Din cele 70 de state membre al OIF (Organizatia Internationala a Francofoniei), 45 de state au abolit pedeapsa cu moartea. Daca tinem cont si de cele care au suspendat executiile, numarul lor ajunge la 57 !

Michel Taube, purtatorul de cuvant al ECPM a felicitat guvernul libyan pentru extradarea infirmierelor bulgare si a medicului palestinian in Bulgaria (Snejana Dimitrova, Valia Tcherveniachka, Valentina Siropolu, Nasia Nenova, Christiana Valcheva, Ashraf Ahmad si Zdravko Guéorguiev) acuzati ca ar fi infectat cu virusul HIV in 1999, 426 de copii (la Spitalul Benghazi), dupa comutarea condamnarii lor la moarte pe 16 iulie anul trecut, de catre CSIJL (Consiliul Superior al Instantelor Judecatoresti Libyene), gratie interventiei Frantei, a Comisiei UE, Qatarului si a Bulgariei, la nivel diplomatic.

Condamnati pentru prima oara la Pedeapsa Capitala pe 6 mai 2004, o a doua lor condamnare (in Apel) este pronuntata pe 19 decembrie 2006 si reconfirmata pe 11 iulie anul trecut, care este comutata la inchisoare pe viata pe 16 iulie de catre CSIJL.

Un alt subiect dezbatut era situatia celor 17 curzi condamnati la moarte in Iran de catre Inalta Curte si care asteapta sa fie executati, fiind acuzati ca ar fi membrii al « Party for a Free Life in Kurdistan (PJAK) »: Ferzad Kemanger, Ferhad Wekili, Eli Heyderiyan,Hebibulla Letifi, Rustem Arkiya, Zeinab Jalaliyan, Enwer Rostemi, Seyd Sami Huseyni, Seyd Cemal Muhemedi, Huseyin Xizri, Şerko Maarfi, Mistefa Selimi Eyluyi, Mehemed Emin Aguşi, Reşîd Axkendî, Ehmed Puladxanî, Hesen Talî et Îrec Mihemedi, dupa ce pe 11 noiembrie anul trecut, prisonierul politic kurd Ihsan Fetahiyan a fost executat, iar Zeinab Jalalian risca sa fie executata in inchisoarea Sanandaj, dupa condamnarea ei la moarte pe 14 ianuarie 2009 de catre Curtea Revolutionara.

Din documente ale Amnesty International, pe care le-am putut consulta, rezulta ca deja de la inceputul anului 2009, pana in prezent 281 de executii ar fi avut loc in Iran, din care 13 erau kurzi, detinuti politici !

S-a ridicat in egala masura si problema salvarii lui Mumia Abu Jamal (SUA, Philadelphia), care de 27 de ani asteapta in « culoarul mortii » sa fie executat desi isi clameaza nevinovatia, respectiv, a lui Hank Skinner (care urma sa fie executat pe 24 februarie, dar i s-a amanat executia pe 24 aporilie) si a lui Şirin Elemmuhoyi (Iran), militanta PJAK (« Partid pentru o Viata Libera in Kurdistan »), apropiat lui PKK, creat in 2004 avand cca 8 milioane de aderenti in Iran care lupta contra fortelor de securitate iraniene.

Arestata in luna aprilie 2008 la Teheran si transferata la Sectia 209 a inchisorii Evin (Teheran), dispunand numai de celule de 1m x 1,80, in care prizonierul este complet izolat de lume, ea a fost condamnata la moarte, urmand sa fie executata.

Numeroase cazuri asemanatoare lui Edward McCarthy (care a trait 19 de ani « in culoarul mortii », din cei 21 in inchisoare), aflate pe rol in SUA nu au trecut neobservate.

Gasit vinovat si condamnat la moarte, gratie unui test ADN este eliberat si reabilitat.

Gail Chasey, parlamentar (New Mexico) a atras atentia asupra « ineficientei » pedepsei cu moartea : « 139 de personae au fost reabilitate recent in SUA si putem parasi « culoarele mortii » chiar si dupa douzeci de ani, daca pedeapsa capitala nu este executata ! In New Mexico, o singura executie a avut loc in ultimii 40 de ani! Un an inainte de executie am contabilizat 99 de crime, iar un an mai tarziu 152 (...), iar in New Jersey crimele de sange au scazut cu un procent de 24% dupa abolirea pedepsei cu moartea ! (...) »

La sedinta de cinema (in cadrul Festivalului Forumului International al Drepturilor Omului), organizata marti seara pe 23 februarie la Geneva (la Casa de Cultura si Arta din Grütli), reuniti pentru vizionarea filmului “Manners of dying”, 180 de persoane au avut posibilitatea sa asiste timp de un sfert de ora, la dialogul dintre Mumia Abu-Jamal, aflat in « culoarul mortii » si avocatul sau, Robert Bryan.

Astazi in SUA, speranta aparatorilor lui Mumia Abu-Jamal se bazeaza pe mobilizarea internationala ai abolitionistilor consacrati, renumiti pe plan mondial.

O petitie in favoarea gratierii lui a fost deja semnata de catre 17.000 de persoane cunoscute in lumea intreaga, printre care si de catre laureatii Premiului Nobel : Shirin Ebadi si Günter Grass.

Problema Pedepsei Capitale a fost ridicata si pe continentul african, in care, in principiu patru state : Soudan, Somalia, Tchad si Zimbabwe practica cele mai multe executii, fara insa ca masuri concrete sa fi fost luate !

Uganda si RDC (Republique democratica Congo) ar trebui sa fie viitorii state care vor aboli pedeapsda cu moartea.

Unul dintre cei care au pronuntat, in aceasta ultima tara, de mai multe ori sentinta de condamnare la pedeapsa cu moartea este si Pierre Akele, Presedintele Inaltei Curti Militare din RDC.

El atragea atentia la Congres asupra faptului ca: « Majoritatea celor care sunt in favoarea Pedepsei Capitale, nu au experimentat-o niciodata cum am avut ocazia sa o fac eu. Exista o dinamica de proces, o dinamica de ancheta care ne va conduce inexorabil. Ceva mai tarziu ne dam seama ca am gresit si in acel moment incepe drama. O drama pe care o port inca in mine astazi (...) ! »

Este de remarct si parerea lui Liévin Ngondji, Presedintele CPJRDC (Asociatia Cultura pentru Pacea si Justitia in Republica Democratica Congo) : « Atat timp cat toti abolitionistii (renumiti) nu se vor uni si nu vor concentra toate eforturile lor in directia abolirii universale a pedepsei cu moartea, suprimarea ei absoluta nu va fi niciodata posibila ».

Alte trei tari au facut « promisiuni » in privinta abolirii pedepsei cu moartea : Benin, Maroc si Mongolia !

Dezbaterea subiectului cu publicul a fost coordonat de catre Profesorul de Drept sud-african Philip Iya, un abolitionist convins, care a pus in evidenta importanta educatiei in strategiile abolitioniste.

Nabeel Rajab, Predeintele Centrului de Aparare a Drepturilor Omului din Bahrain, care a luat si el cuvantul, a incercat sa sugereze ca cei mai expusi la pedeapsa cu moartea in tarile Golfului ar fi strainii veniti la munca : « In tara mea intre 25-80% (in functie de sezon) populatia este de origine africana si asiatica. In Arabia Saudita, unde imigrantii reprezinta cca 30% din populatie (iar 50% dintre persoanele executate sunt de origine straina). Este o populatie vulnerabila, pentru ca deseori strainii nu au ambasade in tarile Golfului si ei nu pot fi ajutati din punct de vedere juridic, deci nici aparati asa cum ar trebui sa fie, conform drepturilor fundamentale ale omului ».

Conform Amnesty International, lumea araba executa cca 21% dintre cei condamnati la pepeapsa cu moartea si numai o singura tara dintre cele 22 membre ale Ligii Arabe a abolit pedeapsa cu moartea : Djibuti !

Profesorul Michael Radelet de la Universitatea Colorado a prezentat un amplu studiu efectuat pe 16.000 de condamnati la moarte.

El a ajuns la concluzia ca numai in 30 de cazuri victimele erau de rasa neagra : « Mai mult decat rasa prevenitului, rasa victimei este cea care conteaza ! In SUA, apararea unui condamnat este « legata » de resursele sale financiare, dar nu numai : originea sa etnica joaca un rol primordial » !

Sudiul a mai aratat si faptul ca riscul de a fi condamnat la moarte creste cu un procent de 50%, daca victima este de rasa alba !

In plus, cu cat oamenii sunt mai bine informati in privinta Pedepsei Capitala cu atat se opun ei.

Kamran Arif, avocat in Pakistan, tara care executa si ea o trime dintre dintre cei condamnati la moarte in lume, afirma ca in tara sa : « Banii pot cumpara imunitatea omului ! Nevinovatia lui! Si tortura cu pedeapsa capitala este numai pentru saraci » !

Este foarte interesant si modul in care Politia si Justitia americana vad abolirea Pedepsei Capitale.

James Abbott, Seful fortelor de Politie din New Jersey (stat vecin cu New York) afirma: “Mi-am dedicat viata securitatii locuitorilor statului New Jersey, pentru care mi-am riscat si imi risc viata, deci sunt responsabil cu pedepsirea criminalilor. Eu sunt pentru pedeapsa cu moartea in teorie, in practica insa, acest lucru este mult prea dureros. In concluzie, eu devin un abolitionist!”

Participand la o serie de comisii de studii privind pedeapsa cu moartea in New Jersey, asa cum am putut constata, el intotdeauna a fost un partizan al “politicilor dure” privind criminalii, in favoarea victimelor si declara ca: ”in ultimele sase luni mi-am schimbat parerea despre Pedeapsa Capitala”.

Argumentul sau: Suferinta familiilor victimelor. Elle vor sa-si faca doliul si nu sa astepte ani de zile pana la o eventuala executie al criminalului !

« Exista atat de multa suferinta in aceasta perioada, incat au fost si cazuri in care familiile solicitau oprirea procesului de executie, cu atat mai mult cu cat in New Jersey el dureaza ani de zile si costa milioane de dolari.

Conform precizarii facute de catre John Van de Kamp, Pprocurorul Districtului de Los Angeles si fost Procuror general al Californiei, el costa anual intre 137-140 de milioane de dolari!

« Economisand acesti bani, Abbott si Van de Kamp propun punerea in aplicare a unui ajutor psihologic si financiar victimelor, dar deasemenea si mai multe mijloace financiare pentru investigatii criminale, in special pentru analizele ADN. Viata in inchisoare fara posibilitatea de eliberare al criminalului ar fi o mai buna alternativa », concluziona, James Abbott !



_____________________________________________________________



Anexa



(1) Japonia (pop :126.987.070 de loc., suprafata : 377 835 km2 cu 337 loc./km2), « Tara Soarelui rasare », este un stat insular in forma de arhipelag, (6852 de insule), dintre care patru mai mari : Honshū, Hokkaido, Kyūshū, Shikoku si care impreuna reprezinta 97% din toata suprafata ei, in estul Asiei, situat in Oceanul Pacific, (Marea Japoniei), la est de China, de Coreea, de Rusia si la nord de Taiwan. Din punct de vedere etimologic « kanjis » (sau ideograme) care compun numele Japoniei semnifica : « locul de origine al soarelui », de unde vine si numele : « Tara Soarelui rasare » ! Capitala Tokyo, cu aria sa metropolitana, se prezinta ca un sistem urban gigant, cu un tesut urban de o mare densitate avand o populatie aproape de 30 de milioane de locuitori. Membra a G8, a doua mare putere economica mondiala (dupa SUA si inaintea Germaniei, Frantei, Marii Britaniei, Canadei si Rusiei) cu un PIB de 4.378 miliarde de $US (8,05% din PIB-ul mondial), Japonia este patria marilor grupuri industriale leadere pe plan mondial (Toyota, Nissan, Honda, Mitsubishi, Canon, Panasonic, Sony, Akai, Sharp, Nintendo, etc.), ocupand primul loc in constructia de automobile, electronica si al doilea in constructii navale (cargouri, port-containere, petroliere, etc.), fiind al patrulea mare exportator si al cincilea importator mondial, cu un IDH de 0,960 (Indice de Dezvoltare uman) printre cele mai mari in lume (SUA : 0,951, Franta : 0,963, Germania : 0,940) si cu cea mai mare speranta de viata la nastere : Barbati/Femei 79/86 (B/F : 79,5/85 in Franta, 75/80 in SUA). Dupa uriasele pierderi in al doilea razboi mondial, atat pe plan uman cat si material, in deceniul cinci (1950-1960) incepe refacerea Japoniei si reconstructia ei economica (« miracolul japonez »), astfel incat deja la sfarsitul anilor ’80 Japonia devine a doa mare economie mondiala, dupa SUA. Industria japoneza segment predominant al economiei (38% din PIB, contra 25% in SUA, 27% in Franta, 29% in Germania, cu o popolatie activa de 33% in domeniu, fata de Franta cu 25%) este dependenta de importurile de materie prima si de energie. Robotica (intre 450.000-750.000 de roboti industriali, cca 78% dintre robotii lumii), unul dintre cele mai dezvoltate sectoare, face ca Japonia pe termen lung sa fie considerat LSPI (« Laboratorul Societatii Post-Industrializate »). « Locomtiva » in egala masura a cercetarii stiintifice (in particular in electronica, masini-unelte automobile, constructii paraseismice, robotica industriala, optica, chimie, semi-conductori, metale si cercetarea medicala), in Japonia, aproape 700.000 de cercetatotori dispun de un buget de 130 de miliarde de $US. JAXA (Agentia de Explorare Aerospatiala Japoneza) care efectueaza cercetari avansate in domeniul spatial si aerospatial, construind rachete si sateliti artificiali in diverse domenii de cercetare si telecomunicatii, participa la ISS (Statia Spatiala Internationala) si JEM (Japanese Experiment Modul) Kibō a fost adaugat la ISS in cursul zborului de asamblare al navetes patiale americane in 2008, printre proiectele sale cele mai importante fiind si lansarea « Venus Climate Orbiter » in 2010, dezvoltarea « Mercury Magnetospheric Orbiter » care va fi lansata in 2013, precum si constructia unei baze lunare in 2030. In 2007, pe 14 septembrie, Japonia a lansat SELENE (cunoscut si sub numele « Kaguya »), o misiune pe luna (cel mai important program dupa « Apollo ») cu o racheta H-IIA (tip H2A2022) de la centrul sau spatial Tanegashima, care a intrat in orbita lunara, in octombrie, la o altitudine de 100 de km.)



(2) G8 ( « Grupul celor opt ») este un grup de discutii si de partenariat economic al principalelor state industrializate, cele mai mari puteri economice si politico-militare din lume (in ordinea importantei PIB-ului) : SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Canada si Rusia, creat in 1998, care impreuna contribuie la PIB-ul mondial intr-un procent de 63%. G8 a este o extindere a G7 (« Grupul celor sapte state cele mai puternic industrializate », format din primele sapte mari puteri, creat in 1976, dupa ce in 1975 a fost infintat G6, la initiativa lui Valéry Giscard d'Estaing (« Grupul celor sase state cele mai puternic industrializate »). O noua extindere este in discutie catre un G14: Spania (UE), China si India (Asia), Africa de Sud (Africa), respectiv Brazilia si Mexic (America Latina/de Sud). In 2009, populatia G8 reprezenta cca 13,9% din populatia lumii si PIB-ul sau, cca 63% du PIB mondial.



Populatie (2009) PIB (2009)

(In milioane) % (In miliarde $US) %



Lumii 6 612 100,0 54 347 100,0

G8 868 13,1 31 500 57,8

SUA 302 4,5 13 811 25,2

Japonia 128 1,9 4 377 8,0

Germania 82 1,2 3 297 6,1

Franta 65 0,95 2 990 5,9

Anglia 63 0,91 2 762 4,7

Italia 59 0,9 2 107 3,9

Canada 33 0,5 1 326 2,4

Rusia 142 2,15 1 291 2,3



(3) ECPM (Impreuna contra Pedepsei cu Moartea) este un ONG cu sediul central la Paris (prezenta si in SUA la New York si in Canada la Montral), creata in octombrie 2000 de catre Michel Taube si Jean-François Daniel, avand ca scop promovarea abolirii universale a Pedepsei Capitale (pedepsei cu moartea), facand lobbying pe langa instantele internationale CDP (Comisia Drepturilor Persoanei) al l’ONU si FDP (Forumul Drepturilor Persoanei) al UE. Printre membrii organizatiei il regasim pe Philippe Maurice, Director de Studii si Cercetari in istorie medievala la EHESS (Scolasa Superioara de Inalte Studii in Stiinte Sociale), fost condamnat la moarte, simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta, precum si Robert Badinter, Profesor de Drept, « parintele » abolirii Pedepsei Capitale, aparator benevol in anii ’70 ai zecilor de condamnati la moarte in Franta, care asteptau sa fie ghilotinati, cu celebra « masina umana si democratica a mortii » a lui Jeseph - Ignace GUILLOTIN, Deputat francez care in sedinta Adunarii Nationale din 1789, dupa succesul Revolutiei franceze si Declaratia Drepturilor Omului si al Cetateanului, propune reforma vechiului Cod Penal francez, al vechiului regim, prin, 6 articole fundamentale, apoi in sedinta din 20 martie 1791 utiulizarea unei masini : « mecanice, eficace, sigure », dar in special : “umane” si “democratice”, pentru executarea sentintelor de condamnare la moarte, caruia îi propune si numele : Louisette! (dupa numele Doctorului J. LOUIS, secretar al Academiei parisiene de Chirurgie care a studiat, a pus la punct si a perfectionat masina! Un alt membru reputat ECPM este si Profesorul Rick Halperin (SMU-Southern Methodist University, Dallas), un cunoscut abolitionist convins membru al AIUSA (Chair of Amnesty International USA). Tristan Mendès France, reputat scriitor si jou
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one